Produsele cu care mă alimentez afectează sănătatea mea vaginală?
O dietă echilibrată este importantă pentru toate aspectele sănătății Dvs. Corpul necesită anumiți nutrienți pentru a funcționa bine. Sănătatea vaginală poate fi afectată de o dietă precară, făcându-vă mai predispusă la problemele frecvente, legate de funcția imună insuficientă. Ceea ce mâncați sau beți poate afecta, de asemenea, pH-ul vaginului și poate contribui la nivelurile de umezeală sau uscare. Dacă sunteți diabetică sau suferiți de alte probleme fundamentale de sănătate, care pot fi afectate de ceea ce mâncați sau beți, precum obezitatea sau alergiile la anumite grupuri de alimente, este important să verificați ceea ce trebuie să includeți sau să excludeți din dietă cu medicul Dvs.
Care alimente sunt benefice pentru sănătatea mea vaginală?
Sănătatea generală, inclusiv funcționarea eficientă a vaginului, este asigurată cel mai bine de o dietă variată și echilibrată. Regula de bază este că are sens respectarea directivelor standard, care recomandă o dietă bogată în fibre, proteine și nutrienți esențiali, precum vitaminele, mineralele și acizii grași. Trebuie să evitați sau să limitați strict alimentele prelucrate și carbohidrații grași, zaharoși în dieta zilnică. Experții nutriționiști recomandă frecvent să vă alimentați cu un „curcubeu” din produse, ceea ce înseamnă includerea în dietă a unei mulțimi de diferite alimente colorate, de la ardei roșii până la coacăză neagră, spre exemplu. Motivul este că culoarea naturală a alimentelor indică nivelurile înalte ale anumitor nutrienți utili, iar utilizarea în mâncare a unui spectru larg de culori vă oferă o varietate benefică de vitamine și minerale esențiale, menținându-vă dieta interesantă și echilibrată totodată. Vegetalele, inclusiv leguminoasele, precum lintea și fasolele, grânele și cerealele, precum quinoa și ovăzul, alunele și semințele reprezintă surse benefice, provenite din plante, de fibre, proteine și nutrienți esențiali.
O notă despre zahăr
Alimentarea cu fructe întregi vă oferă o gamă de vitamine și minerale și reprezintă cel mai potrivit mod de a include niște zahăr în dieta Dvs. Fructele prelucrate sau conservate și doar băutul de suc de fructe pot crea o creștere a nivelului zahărului din sânge, deoarece zahărul este absorbit rapid în fluxul sangvin. Atunci când mâncați fructul întreg, inclusiv pielița (dacă este posibil) și miezul, fibrele și nutrienții ajută la încetinirea pătrunderii zahărului în sânge, ceea ce înseamnă că este posibil ca nivelul zahărului din sânge să râmână mai stabil. Este mai puțin probabil ca el să se ridice brusc, iar apoi să scadă. Unii medici consideră că zahărul poate înrăutăți problemele legate de candidoză. Dacă manifestați o predispoziție pentru infecțiile cu candida, ar fi mai bine să limitați cantitatea de zahăr în dieta Dvs.
Cinci alimente care stimulează sănătatea vaginală
Iaurtul, cu culturi vii sau active, conține bacterii utile, precum lactobacilii, care pot contribui la menținerea pH-ului sănătos, ușor acid al vaginului.
Soia. Constituind o bună sursă de proteine și de alți nutrienți pentru femeile vegetariene și vegane, mâncărurile din soia, precum tofu, ermmani și tempeh conțin totodată fitoestrogeni, care ajută la menținerea vaginului lubrifiat și cu o funcționare normală. Evitați produsele din soia, care încearcă să imite produsele din carne, spre exemplu: burgerii din soia, șunca din soia etc. Acestea au tendința să fie supra prelucrate și pline de sare și alți aditivi nesănătoși.
Avocado conțin numeroase vitamine și minerale utile, precum vitamina E, care ajută la menținerea funcțiilor de hidratare naturală ale vaginului.
Migdalele și alte alune și semințe, care au conținut ridicat de zinc, sunt utile de inclus în dieta Dvs. Zincul este un mineral important în producerea hormonilor și contribuie la consolidarea sistemului imunitar.
Alimentele ce trebuie evitate
Prea mult din orice tip de alimente, chiar și din fructe, nu este o idee bună. Optați pentru moderare, varietate și echilibru în ceea ce mâncați. Trebuie evitate alimentele foarte prelucrate, care conțin multă sare, grăsimi și zahăr; consumul excesiv de alcool și prea multă cafeină. Regula generală este că alimentele care sunt benefice pentru sănătatea Dvs. globală, sunt benefice și pentru vagin.
Beți apă din abundență. Numeroase femei nu beau suficient. Hidratarea corespunzătoare este importantă pentru o funcție vaginală sănătoasă. Alcoolul este deshidratant și se transformă în zahăr în organism, de aceea fiți precaută în privința consumului. Înlocuiți al doilea cappuccino sau păhar de vin alb cu un păhar de apă sau cu o ceașcă de ceai din ierburi fără cafeină. Veți simți beneficiul.